Noutățile editoriale ale anului 2018 în România

Peste 150 de titluri noi vor apărea în acest an la Humanitas, în colecțiile și seriile de autor ale editurii. Printre surprizele editoriale ale noului an se numără al patrulea volum din Jurnalul lui Mircea Cărtărescu, un nou volum de Horia-Roman Patapievici, Anii urii”, un volum de solilocvii de Gabriel Liiceanu, o nouă carte de Ioana Pârvulescu, Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor”, și o colecție de texte tăioase de Radu Paraschivescu cu titlul Două mături stau de vorbă. Scene românești.

Încă din primele luni ale lui 2018, în seria dedicată Centenarului Marii Uniri, în care au fost publicate până în prezent 13 cărți esențiale despre România în Primul Război Mondial, vor apărea: Parlamentul în pribegie (1916-1918): Amintiri, note și impresii”, de Grigore Procopiu, ediție realizată de Daniel Cain; Jurnal. 1917-1918”, de Alexandru Dona, cu ilustrații de Niculina Henrieta Delavrancea; Vechiul Regat și Marele Război”, de Daniel Cain; Însemnări din războiul României Mari”, de Vasile Bianu.

De asemenea, colecția Memorii/Jurnale/Călătorii/Biografii se îmbogățește cu șase titluri în primă ediție: Hannah Arendt, Ultimul interviu”; Teodor Baconschi, Mic almanah al marilor oameni pe care i-am cunoscut”; Etgar Keret, Șapte ani buni”; Andrew Solomon, Departe, departe”; Paul Johnson, Darwin: Portretul unui geniu”; Nikos Kazantzakis, Jurnal de călătorie în Japonia și China”.

În colecția Istorie vor apărea, în prima parte a anului, volume precum Oamenii epocii fanariote: Chipuri din bisericile Țării Românești și Moldovei”, de Tudor Dinu, dar și ediții în limba română ale unor titluri importante, precum Pământul negru: Holocaustul ca istorie și avertisment”, de Timothy Snyder, O istorie a Germaniei”, de Martin Kitchen, și Cucerind Stâncoșii: Cum făurești geografia. Rolul Americii în lume”, de Robert Kaplan. Colecția Eseu va avea ca primă apariție din 2018 volumul Mai are politica vreun sens? Instrumentele democrației și povara populismului”, de Radu Carp, urmat de titluri noi ale autorilor de portofoliu, precum Roger Scruton, cu volumele Despre natura umană” și Dorința sexuală. O cercetare filozofică”, Hannah Arendt, cu Viața spiritului”, Bertrand Russel, cu volumele Eseuri impopulare” și Despre educație”.

Din 2018, o nouă serie de autor, dedicată lui Cătălin Dorian Florescu, va îmbogăți catalogul de literatură al editurii, iar primul titlu este și cel mai nou roman al acestuia, Bărbatul care aduce fericirea”.

Tuturor cititorilor dornici de învățătură și de sens, Humanitas le propune Cele mai frumoase pagini din Filocalie, Confesiunile Sfântului Augustin și Publicistica literară a lui Mihai Eminescu, ce vor apărea în colecția Humanitas Clasic. Iar în colecția de Știință coordonată de Vlad Zografi vor apărea volume semnate de autori precum David Eagleman, Creierul”; Berit Brogaard și Kristian Marlow, Mintea supraumană: Eliberează geniul din creierul tău”; Richard Dawkins, Candela de-o clipă-n întuneric: Viața mea în lumea științei”.

Pentru cei mai tineri cititori, Humanitas Junior pregătește o serie de cărți de știință și istorie ce va cuprinde volumele Arhimede și portalul științei”, Galenus și calea spre medicină” și Herodot și drumul către istorie” ale celebrei autoare și ilustratoare americane Jeanne Bendick. Tot la Humanitas Junior vor apărea în curând cartea de Povestiri istorice” a lui Carmen Sylva și trilogia pentru adolescenți a povestitoarei Isabel Allende, care reunește volumele Orașul fiarelor”, Pădurea pigmeilor” și Regatul dragonului de aur”.

Cele mai puternice voci ale literaturii străine contemporane vor putea fi regăsite și în 2018 în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, și în seriile de autor ale Editurii Humanitas Fiction. Printre acestea se află Dincolo de iarnă”, de Isabel Allende; Lincoln între vieți”, de George Saunders (Man Booker Prize 2017); Pădurea întunecată”, de Nicole Krauss; Băiatul cel nou”, de Tracy Chevalier, un nou roman inclus în seria Hogarth Shakespeare; La jumătatea vieții”, de Care Santos, Scara lui Iacob”, de Ludmila Ulițkaia; Nimicul”, de Hanif Kureishi; Pe râurile care curg”, de Antonio Lobo Antunes; Păpușa”, de Ismail Kadare; Visul numărul 9”, de David Mitchell; Omul din Nazareth”, de Anthony Burgess; Anii de școală ai lui Isus”, de J. M. Coetzee (premiul Nobel pentru literatură pe 2003).
Nu în ultimul rând, printre marile debuturi ale anului trecut ce vor apărea în Raftul Denisei se numără: Zuleika deschide ochii”, de Guzel Yahina (premiul Lev Tolstoi în 2016); Un oarecare domn Piekielny”, de François-Henri Désérable (Prix Goncourt - Le choix roumain 2017); Casa de la marginea nopții” de Catherine Banner, bestseller apărut în 2016 şi publicat deja în 22 de limbi.

POLIROM

În prima parte a anului 2018, la Polirom vor apărea mai multe titluri noi în colecțiile consacrate ale editurii. Astfel, în colecția Fiction Ltd, apare volumul La capătul drumului”, de Liliana Corobca, iar în colecția Ego. Proză, coordonată de Lucian Dan Teodorovici, apar Iulian Ciocan, cu Dama de cupă”, Sebastian Lăzăroiu, cu Omatidii”, și Cosmin Leucuța, cu Hodoo”.

De asemenea, în noua serie de autor Albert Camus” vor fi lansate Străinul” (traducere nouă, semnată de Daniel Nicolescu) și Ciuma” (traducere de Eta și Marin Preda), în timp ce în colecția Top 10+ apare o nouă traducere a volumului Castelul”, de Franz Kafka, semnată de Mariana Bărbulescu.

În seria Actual, Polirom recomandă romanul Forma ruinelor”, de Juan Gabriel Vasquez, în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, cel mai ambițios și mai provocator roman de până acum al scriitorului columbian.

În colecția Junior, apare o traducere în premieră a romanului lui Lewis Carroll Sylvie și Bruno”, semnată de Veronica D. Niculescu. Cel din urmă roman al lui Lewis Carroll, publicat pentru prima oară în 1889, îi poate bucura deopotrivă pe copii și pe adulți. Povestea împletește două planuri principale: unul se derulează în lumea reală, iar celălalt în lumea de vis, fantastică, din Țara Basmelor.
Noi volume vor apărea și în seria de autor Aurora Liiceanu - Putere și sînge. Aventura indiană” -, în colecția Historia - Yuval Noah Harari, Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului” - și în seria Hors collection - Robert Graves, Miturile Greciei antice”: Muncile lui Hercule, expediția argonauților, Tezeu și minotaurul, Midas, regele care transforma în aur tot ce atingea, Războiul Troian și călătoria lui Odiseu către casă - sunt câteva dintre cele mai frumoase mituri antice pe care Robert Graves le repovestește în această carte pentru publicul modern.

De asemenea, la Polirom vor apărea anul acesta Dansul Natașei”, de Orlando Figes, o cuprinzătoare istorie culturală a Rusiei în perioada ce începe cu construirea Sankt Petersbug-ului, sub domnia lui Petru cel Mare, și sfârșește cu anii regimului sovietic, și Eu voi fi ultima. Povestea captivității mele și lupta mea împotriva Statului Islamic”, de Nadia Murad, o mărturie a brutalității înspăimîntătoare a Statului Islamic, care atrage atenția asupra genocidului din Irak.

LITERA

2018 începe la editura Litera cu volumul al cincilea din celebra serie Lupta mea” de Karl Ove Knausgård, Mai sunt și zile cu ploaie”, și continuă, spre jumătatea anului, cu ultima carte ce va încheia autobiografia autorului norvegian.

Romanele L'ordre du jour”, de Eric Vuillard, câștigător al premiului Goncourt 2017, și Summer”, de Monica Sabolo, nominalizat la același trofeu sunt și ele pe lista lecturilor obligatorii din 2018.

De asemenea, editura pregătește Lacci” și Scherzetto”, două romane de Domenico Starnone, cunoscut scriitor și jurnalist, căsătorit cu Anita Raja, autoarea tetralogiei napolitane sub pseudonimul Elena Ferrante.

Revin pe lista de lecturi cu titluri noi în 2018: Marylinne Robinson (Lila”), Paul Beatty, câștigător al premiul Man Booker pe 2016 (Tuff”), Fiona Barton (The Child”), Susanna Tamaro (Ascolta la mia voce”), Jojo Moyes (Silver Bay”), Kristin Hannah (Winter Garden”), Elin Hilderbrand (The Matchmaker”). The Love of a Good Woman”, un nou volum de proză scurtă semnat de Alice Munro, autoare distinsă cu premiul Nobel pentru literatură în 2013, intră în portofoliul Litera. Totodată, fanii scriitorului Saul Bellow vor reciti Aventurile lui Augie March”, Darul lui Humboldt”, dar și romanul Dangling Man”, pentru prima oară tradus în România.

Premiul Man Booker din 2004 se adaugă listei romanelor premiate la Litera, cu Linia frumuseții”, de Alan Hollinghurst. Sebastian Barry, unul dintre cei mai buni scriitori irlandezi, aduce în atenția cititorilor două romane despre familie și război: Days without End” (Premiul Costa) și Temporary Gentleman”.

Printre autorii noi de la Litera în 2018 se numără Deborah Levy, nominalizată la Man Booker Prize (Hot Milk” și Swimming Home”), Pier Paolo Pasolini (Ragazzi di vita”), Edouard Louis (En finir avec Eddy Belleguele” și Histoire de la violence”), Samanta Schweblin, finalistă Man Booker International 2017 (Distancia de rescate”), Darcey Bell (A Simple Favour”), Michel Faber (The Book of Strange New Things”), Maria Semple (Where’d You Go, Bernadette”), A.J. Finn (The Woman in the Window”), P.Z. Reizin (Happiness for Humans”), Jonas Bonnier (The Helicopter Heist”), Stefan Ahnhem (seria "Fabian Risk”), Gill Paul (The Secret Wife”).

Ficțiunea este completată de non-ficțiune în deja consacrata colecție Kronika”. Tot anul 2018 vor fi lansate cărți de referință precum Strategy: A History”, de Lawrence Freedman, The Billion Dollar Spy: A True Story of Cold War Espionage and Betrayal”, de David E. Hoffman, Who rules the world”, de Noam Chomsky, The Pentagon's Brain”, de Annie Jacobsen , The Kidnapping of Edgardo Mortara”, de David I. Kertzer, Prisoners of Geography”, de Tim Marshall, 1924: The Year that Made Hitler”, de Peter Ross Range, No Mission Is Impossible”, de Michael Bar Zohar și Danny Dor, The Last of the President's Men”, de Bob Woodward, Lenin on the Train”, de Catherine Merridale.

Litera va continua colecțiile consacrate, precum Cele mai frumoase romane de dragoste”, Carte pentru toți”, seria Ultimul regat” de Bernard Cornwell, la prețuri speciale. În plus, noul an vine cu serii noi: Peyton Place”, de Grace Metalious, Shakespeare”, Alistair MacLean”, Casteel”, de V.C. Andrews - autoarea seriei Florile de la mansardă”.

Editura Litera Mică are pentru 2018 o ofertă bogată de cărți cu subiecte din universul copilăriei și al adolescenței: de la primele cuvinte” la ficțiune, de la știință la biografii ale oamenilor celebri. Acestora li se adaugă o listă de cărți aparținând unor licențe străine, precum Disney, National Geographic, Lego, Nickelodeon, Animaccord, TNT, Minecraft și altele.

Astfel, colecția Prima mea lectură continuă cu volume semnate de autori precum Amelia Cobb, cu seria despre animăluțe de la zoo, și Charlotte Habersack, cu seria Pippa Pepperkorn, fetița care își face prietenii fericiți, iar colecția Clasici Litera Junior se îmbogățește cu cinci titluri din literatura universală: Aventurile lui Tom Sawyer”, de Mark Twain, Mica prințesă”, de Frances H. Burnett, Robinson Crusoe”, de Daniel Defoe, Colț Alb”, de Jack London, și Ocolul Pământului în optzeci de zile”, de Jules Verne.

Două noi colecții cu biografii ale oamenilor celebri - Albert Einstein, W. A. Mozart, Leonardo da Vinci etc. - explicate pe înțelesul copiilor vor fi puse la dispoziția a două categorii de vârste: 5 ani + și 7 ani +. Totodată, cei pasionați de știință vor putea răsfoi anul acesta cărțile colecției STEM (science, technology, engineering, mathematics).

În colecțiile Disney apar titluri noi, cu eroii îndrăgiți din Regatul de Gheață, Mașini, Elena din Avalor, Garda felină, Mickey și piloții de curse, Sofia Întâi, O poveste încâlcită, Soy Luna, dar și cărți de povești și activități cu simpaticele personaje ale noilor seriale de la Disney Junior: Prietenii Cățeluși și Vampirina. Titluri noi se regăsesc și în seriile cu supereroi Marvel, Star Wars și Incredibilii.

ACT și POLITON

Editura Act și Politon își așteaptă cititorii, în 2018, cu un proiect inedit, Disc(Ro)mania”, de Traian Doru Marinescu, care repertorizează aparițiile discografice pop, rock, folk și jazz ale autorilor români, între anii 1965 și 2014. Pasionați de muzică și nu numai o vor aprecia, mai ales pentru că este pentru prima dată când este realizat acest lucru pentru discurile românești. Nu este o carte de critică, ci un dicționar, potrivit editurii. De la o simplă imagine cu membrii trupei până la creații grafice simbolice, copertele discurilor artiștilor și trupelor românești de-a lungul timpului au cunoscut modificări complementare cu stilul muzical abordat. Coperta poate transmite vizual mesajul întregului disc. Pentru unii, inspirația titlului și a copertei au izvorât din moda occidentală. Alții au preferat creații originale în care s-au implicat până la cel mai mic detaliu.

Tot în 2018, editura va lansa De neclintit”, de Tony Robbins, un bestseller de pe listele New York Times, Wall Street Journal, Amazon, Barnes & Noble şi Bookscan. Volumul este scris de strategul numărul 1 al lumii în materie de business și dezvoltare personală, Tony Robbins, care le arată cititorilor cum pot alcătui un plan simplu care să le ofere libertatea financiară și le prezintă strategii financiare de la investitori de top. În plus, în cartea sa, Tony Robbins prezintă cele patru principii esențiale pe care cei mai mulți dintre investitorii de geniu ai lumii le utilizează pentru eficiență maximă.

Nu în ultimul rând, editura pregătește lansarea volumului Înțelepciunea evurilor”, de Wayne W. Dyer, care conține pasaje încărcate de înțelepciune ale unora dintre cei mai mari gânditori ai umanității, printre care Iisus, Buddha, Michelangelo, Rumi, Whitman și alții, despre teme diverse precum singurătatea, timpul și pasiunea. Chiar dacă au trăit în epoci și culturi diferite de-a lungul timpului, toţi aceștia comunică adevăruri universale despre experiențele umane.