Sărbătoarea continuă - Ernest Hemingway

Odată, marele scriitor de azi, Ernest era foarte sărac, dar totuși fericit. Lipsurile materiale ale perioadei interbelice de la Paris, erau înlocuite de o activitate literară promițătoare. Fără baie în casa în care locuia sau consumarea cafe-crème-ului cam jumătate de zi, prin diverse localuri din cartierul în care se afla, or să pariurile sporadice la cursele de cai, așa este prezentată viața autorului, fără prea multe griji pentru ziua de mâine. Un lucru este clar; cititorii nu trebuie să se mire că personajele lui Hemingway sunt mai tot timpul înfometate și pofticioase. Toate aceste neajunsuri sunt de altfel mici, atât timp cât existau reușite din scrisul câtorva pagini pe zi,  mai ales că o bucurie aparte era trecerea pe la librăria-bibliotecă a Syilviei Beach, ca să îi citească pe clasicii ruși pe gratis, despre care colegii de breaslă, și mai ales de Dostoievski, spuneau era “un rahat de om, care se pricepea însă foarte bine la rahați și la sfinți“). O altă bucurie erau întâlnirile cu nume mari din aria literară, precum Joyce, Fitzgerald, Ezra Pound sau Gertrude Stein, nume care l-au făcut să tremure de emoție. Hemingway pune în această carte poate mai mult decât în alte scrieri, acel unguent al familiarității, îi arată pe toți acești mari artiști în umanitatea lor deplină. De pildă, Gerturde Stein, ne este prezentată ca parafrazând mecanici auto, prin acea etichetă a “generației pierdute” care avea să devină celebră, sau  Ezra Pound încearcă să învețe să boxeze, adunând bani de la colegii de breaslă, într-o tentativă generoasă de a-l scăpa pe T.S.Eliot de a mai lucra ca angajat la bancă. Și Scott Fitzgerald se prezintă puțin cam ipohondru (o scenă ne arată că Hemingway îi ia temperatura cu un termometru adus de o cameristă de la hotelul la care erau cazați). Mai sunt însă multe alte întâmplări pe care le veți descoperi cu plăcere doar dacă veți citi cartea.