Cinci poezii din buzunar cu care vă puteți face ziua mai frumoasă

A auzit cineva despre Ziua Poeziei din Buzunar? Dacă nu, vă spun eu câteva cuvinte despre această frumoasă inițiativă începută 2002 în New York. Oamenii au fost încurajați să participe și, tot ce trebuiau să facă, era să-și aleagă o poezie preferată, pe care s-o scrie pe o hârtie, apoi s-o bage în buzunar spre a o da mai departe rudelor, prietenilor, colegilor de muncă sau altor cunoștințe. Regula este simplă: lasă poezia să circule!

Locația nu avea prea mare importanță, te puteai întâlni oriunde cu o persoană care îți dădea o hârtie pe care era scrisă un poem, ideea acestei zile fiind aceea de a împărți versuri și de a o face, pentru un timp scurt, mai frumoasă.

Succesul a fost unul incredibil, astfel că, în urmă cu opt ani, The Academy of American Poets a hotărât să răspândească această zi la nivel național, iar în prezent, în școli, librării, parcuri, la birouri, prin biblioteci se pot auzi la difuzoare lecturi din poeziile din buzunare, împărtășite și oferite tuturor participanților.

În cinstea acestei zile (21 aprilie), m-am gândit și eu să aștern aici câteva poezii ce ar încăpea cu brio în buzunare și să le împart cu voi. Iată ce am găsit:

De câte ori, iubito

de Mihai Eminescu

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre pluteşte cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.

Edict
de Nichita Stănescu

Pot să fiu uitat, pentru că
nu țin la brațe, pot să-mi lipsească.
Pot fi părăsit, pentru că
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
și cu aerul.
Pot fi lăsat singur, pentru că
sangele meu se varsă în mare
oricum.
E loc. Toate coastele s-au ridicat
ca nişte bariere.
E lumină destulă. Privirile mele
nu văd decât o singură mască.
Dar ea nu exista încă,
așa ca e loc, e loc, este.

Demult
de George Bacovia

Trecând pe strada ta,
Pe care nimeni n-o mai ştie -
Al nopții foșnet evoca:
- Filosofie!

Încet, un paznic fluiera
Poema-atâta de târzie...
Pustiul nopții evoca:
- Filosofie!

Sub numele meu

de Ion Stratan

Spuneți-mi că e doar un vis, că n-am ajuns
la „o jumătate de veac” mereu cu pana pe hârtie
grena și mă voi trezi din rouă și plâns
în după amiaza somnului dintre ore și tenis
la Mariana, în Casa Zăpezilor.

Ca sunt într-a XII-a și că șerpii roșii nu m-au muțcat,

că merg mai ușor, că nu m-au lovit, interzis, umilit
Spuneți-mi că-i numai un vis, că nu sunt în
realitate norii cei grei, lungile spaime de seară,
ura și urletul lumii. Spuneți-mi că nu sunt
rănit, că mă voi trezi la Mariana în somnul
de după amiază, în Casa Zăpezilor, între ore
și tenis. Că sunt într-a XII-a.

Increat
de Ion Barbu

Cu Treptele supui văditei gale
Sfânt jocul în speranță, de pe sund,
Treci pietrele apunerii egale
Supt văile respinse, ce nu sunt.

Ți-e inima la vârste viitoare
Ca șarpele pe muzici înnodat,
Rotit de două ori la mărul-soare,
În minutare-aprins - și încrestat.